JURNALUL.RO – CÂND MOROMETE ÎL ARE DOAR PE COCOŞILĂ. LA ACT, MARCEL IUREŞ ŞI GEORGE MIHĂIŢĂ DUC PERSONAJELE LUI PREDA SPRE ALT ORIZONT

Doi ţărani – personaje din romanul lui Marin Preda “Moromeţii” -, care stau şi discută, te pun într-o dilemă: în ce loc se află ei? Sunt dincoace de gard şi se tot întreabă ce o fi dincolo de gard. De fapt gardul e o construcţie din câteva scânduri, care le dă astfel mare bătaie de cap celor doi: Moromete şi Cocoşilă. Pe ei i-a scos din roman Cătălin Ştefănescu, scriind textul dramatic “Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, care “e undeva 50% Preda şi 50% e cu totul altceva”, după cum avea să-mi spună autorul debutant după premiera de la Teatrul ACT.

Spectacolul cu acest titlu, montat de Alexandru Dabija în spaţiul scenic din Calea Victoriei nr. 126, îţi dă liber la alegere, adică să stabileşti singur locul în care se găsesc cei doi ţărani-prieteni. După o sută de minute, cât durează reprezentaţia, poţi înţelege că e un hotar între lumea reală şi Celălalt Tărâm, că e Marea Trecere de care fie că îţi este frică, fie că eşti pregătit de ea. Iar Moromete şi Cocoşilă sunt de fapt Dincolo, şi nu la fierăria lui Iocan unde bărbaţii din sat mai veneau să discute politică. Cineva însă îi poate ţine în lumea noastră, cea digitalizată, îngheţată oarecum. E la alegere, precum spuneam.

Moromete e Marcel Iureş, Cocoşilă e George Mihăiţă. Primul ar trece Dincolo de gard, apropiindu-se tot mai mult de acest pârleaz, iar cel de-al doilea nu se apropie de el nici în ruptul capului. Îi e bine acolo unde e. Şi vorbesc, şi vorbesc despre politicieni, despre evenimentele transmise la radio, numai că semnalele care vin de undeva sunt perturbate, în funcţie de distanţa dintre gard şi ei. De ce se tot apropie Moromete de gard şi vrea să vadă ce e Dincolo? Păi caută prilejuri să-i vadă pe ai săi, pe cei care l-au părăsit: nevasta, cei şase copii… Acolo ar fi ei. Apăsat de obsesia că i-au luat totul, au plecat cu toate bunurile sale, l-au lăsat singur şi că nu pricepe de ce l-au lăsat, nu înţelege felul omului, Moromete, adică Marcel Iureş, şi Cocoşilă – prietenul lui de-o viaţă şi întotdeauna având argument la orice chestiune pusă în discuţie, adică George Mihăiţă -, se mişcă oarecum într-o “buclă” de timp, încercând să iasă din ea, pentru limpezime, pentru a rupe acest chin.

În neastâmpărul său lăuntric, Moromete scoate dintr-o ladă, ce e aidoma sufletului – veche, veche -, fotografiile alor săi, adresându-i-se fiecăruia, iar Cocoşilă îi dă replici din partea acestora. O întorsătură emoţionantă! Un amestec de amărăciune cu bucuria că sunt amândoi, că pot împărţi nu numai gândurile, dar şi pomana – ţuică, pâine, fasole ¬ lăsată de cineva, că pot împărţi timpul pe care îl au, Dincoace sau Dincolo!

Frumos, curat şi, cum se spune, milimetric construit, spectacolul îţi dă privilegiul să admiri doi minunaţi actori, căci toate sunt “la mâna lor”, vorba lui Cătălin Ştefănescu.

“Am reuşit să joc cu George Mihăiţă la mine în teatru”, îmi spunea după spectacol Marcel Iureş, considerând că acest “parteneriat” e o bucurie, e “de fapt un fel de împreunătură”; e “un moment ca un lux” pe care toţi cei implicaţi îl merită. Iar George Mihăiţă menţiona că în încercarea de a aduce lumea lui Preda pe scenă “ne-am dus pe multe trepte în sus, în sensul de a fi descoperit multe nuanţe (…), viaţa celor lipsiţi de orizontul de dincolo de gard”.

Cine vrea să vadă un spectacol “aşezat” şi să contemple la o lume de Dincolo sau de Dincoace să meargă, domnule, la ACT. Iureş şi Mihăiţă le dau sugestii…

Maria Sarbu, jurnalul.ro
04 Martie 2014

2.1.2017
 

Comments are closed.