ULTIMA BANDA A LUI KRAPP de Samuel Beckett
cu: Marcel Iures
Regia: Alexandru Dabija
Durata: 90 min (fara pauza).
Pret bilete: 30 lei (integral) si 20 lei (redus pentru elevi, studenti si pensionari)

Biletele se pot rezerva prin telefon la numerele 021 3 103 103 sau 0723 103 103 si pe e-mail la adresa bilete@teatrulact.ro.

Reprezentatia imaginata de regizorul Alexandru Dabija impresioneaza prin simplitate si limpezime. Ritmul e cel natural. Gravitatea sau ironia actorului Marcel Iures dau un halou tragic si, in cele din urma, metafizic, stingerii lui Krapp. Alexandru Dabija pune in valoare, cu profunzime, poetica teatrala a lui Beckett, unde cuvantul devine obiect scenic, material sonor si spa?ial. In spectacol, asistam la un dialog patetic, intens visceral, intre corpul si glasul lui Krapp. Pe fata lui Marcel Iures, cuvintele capata carnalitate. Prin scurte batai de pleoape, rotiri ale pupilelor, incretiri ale obrazului, scrasniri de dinti, interpretul comenteaza si ilustreaza dramatic replicile inregistrate pe magnetofon. Auzim, dar si vedem emotiile, starile febrile ale protagonistului. In acest montaj de prim-planuri si gros-planuri, de tonuri si semitonuri, admirabil elaborat si condus de Alexandru Dabija, straluceste carismaticul artist care este Marcel Iures. Jocul sau cu starile de imobilitate si mobilitate, cu taceri care urla sau soapte care strigs, are transparente de filigran. Astfel, ne infundam in vis cu Krapp - Marcel Iures, regasim in acest recviem beckettian toata existenta noastra apasata de frici, simtim anxietetea omului modern, nelinistea, teama de a trece prin viata anonimi, de a muri, de a fi uitati, de a fi stersi de o lume nepasatoare. Parasim sala cuceriti de arta actorului, tulburati de aceste cioburi de suferinta si speranta umana.
( Ludmila Patlanjoglu, Presedintele Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru - Sectia Romana in Cotidianul, 4 iulie 2003)

Teatrul ACT este un spatiu al artei in care intalnirile sunt posibile. Acolo poti cobori intr-o seara, lasand in urma vuietul si agitatia de pe Calea Victoriei, si-l poti vedea pe Krapp in versiunea lui Marcel Iures si a lui Alexandru Dabija. In primele minute ale spectacolului apropape ca nu l-am recunoscut pe protagonist. Mi s-a parut modificat intru totul, marcat profund de singuratatea personajului sau, de chinul lui de a fi, de experiente, de continua confruntare cu sine si cu trecutul incarcat. Mi s-a parut ca metamorfoza uluitoare cuprinde trei chipuri, trei contururi perceptibile, amestecate unele in celelalte: Iures, Krapp, Beckett. (...) Dupa stingerea luminii pe scena de la ACT, plec in mine. Simt nevoia sa imprumut o banda dar nu mai am magnetofon.
(Marina Constantinescu - Romania literara, 22-28 octombrie 2003)

Nu l-am mai vazut niciodata pe Marcel Iure? intr-un astfel de rol. Urmarindu-i evolutia am avut senzatia ca fiecare miscare, acel scurt traseu pe care s-a miscat la inceput, inainte de a se fixa in scaunul de unde isi asculta singura banda pe care spusese ceva despre sine, despre dragostea sa abandonata, totul a fost studiat impreuna cu Alexandru Dabija, subtilul regizor, pentru a rezulta aceasta capodopera mica. Tacerile si putinele cuvinte pe care Marcel Iures le alterneaza, iarasi, intr-o proportie savanta, recompun o lume de obicei ascunsa ochilor lumii, aceea a unei fiinte retrase in suferinta sa singuratica, marcata de zgomotele, mici si ele, ale destuparii sticlei de alcool, de galgaiturile ce urmeaza. Dar asta undeva in spatele scenei, dupa perdeaua pe care actorul intra si iese, lasand intervale de timp medita?iei. (...)
Spectacolul Iures-Dabija de la ACT trebuie vazut pentru ca e un varf al stagiunilor acestui teatru de sub pamant, totusi nu underground.
(Nicolae Prelipceanu, Romania Libera, iulie 2003)