PREZENTARE

Înfiinţată în 1995, Fundaţia Art-Inter Odeon, devenită ulterior Fundaţia Teatrul Acteste prima instituţie artistică non-guvernamentală din România. Scopul Fundaţiei a fost amenajarea unui spaţiu propriu, multifuncţional, destinat spectacolelor de teatru, dans, muzică, film şi expoziţii.

Cel mai important proiect al Fundaţiei, înainte de lansarea spaţiului propriu, a fost producţia spectacolului Omor în catedrală după T. S. Eliot, în regia lui Mihai Măniuţiu, cu Marcel Iureş în rolul principal. Premiera a avut loc la Teatrul Naţional din Cluj pe 1 octombrie 1995.

În septembrie 1998, Fundaţia a deschis un spaţiu underground în Calea Victoriei nr.126. Teatrul ACT este primul teatru independent cu sală proprie din România postcomunistă. Este un teatru de proiecte, deopotrivă producător de spectacole şi gazdă a unor spectacole produse de alte companii. Instituţie culturală nesubvenţionată de stat, Teatrul ACT se bazează pe contribuţii ale societăţii civile şi sponsorilor.

Printre primii susţinători ai Fundaţiei se află: Tom Cruise, Richard Eyre, Tom Stoppard, Dame Diana Rigg, Dame Judi Dench, Alan Bates, Alan Rickman, Ian Holm şi Liviu Ciulei, iar printre membrii fondatori se numără: Marcel Iureş, Alexandru Dabija, arh. Octavian Neculai, Marina Constantinescu, Felicia Crăciun, Doina Levintza şi Alexandru Darie.

Primul proiect al Teatrului ACT a fost Cetatea Soarelui după Tommasso Campanella, un spectacol de Mihai Măniuțiu, cu Marcel Iureş şi Adrian Titieni.

Teatrul ACT s-a orientat către dramaturgia contemporană, multe dintre piesele citite în programul ACTul Lecturii au fost ulterior montate în teatre din România. Pe scena proprie au fost produse spectacole cu texte ale unor dramaturgi români, americani, ruşi, irlandezi, britanici, germani, unele în premieră absolută în România (Oraşul de Evgheni Grishkovets, regia Cristi Juncu). În 2001, Alexandru Dabija montează Creatorul de teatru de Thomas Bernhard, spectacol care devine o ars dramatica pentru Teatrul ACT. Pentru rolul actorului Bruscon , Marcel Iureş obţine premiul Uniter în 2002.

Teatrul ACT a organizat şi găzduit workshop-uri şi conferinţe cu şi despre personalităţi teatrale din România şi din străinătate: Workshop Jerzy Grotowski. Repararea unei uitări condus de George Banu şi Michelle Kokosowski, Atelier de Dans Contemporansusţinut de coregraful francez Sylvain Groud, conferinţe ale regizorului Andrei Şerban.

Teatrul ACT a prezentat spectacolele de debut ale unor tineri creatori recompensaţi ulterior cu premii: Cristina Casian, premiul Uniter pentru debut în Amalia respiră adânc. Raluca Vermeşan, premiul Uniter pentru debut în XXL (Fat Pig). Pentru a putea continua acest program, din 2012 Teatrul ACT a iniţiat campania de strângere de fonduri 2% pentru ACT, 100% pentru un DEBUT.

Posesor al unui pian Steinway, Teatrul ACT a iniţiat o serie de proiecte de muzică clasică şi jazz: Festivalul Tinerii şi Muzica, JazzACT, Stagiunea de Jazz. Din 2005, cu sprijinul Primăriei Sectorului 3 derulează programe de atragere a liceenilor către teatru (pACT) şi de promovare a tinerilor muzicieni (Festivalul Tinerii şi Muzica).

Teatrul ACT s-a impus în peisajul teatral românesc cu spectacole selecţionate în festivaluri naţionale şi internaţionale şi a obţinut importante premii şi nominalizări.

Teatrul ACT a beneficiat de-a lungul timpului de sprijinul şi generozitatea sponsorilor CONNEX (sponsor fondator), ABB (2001 – 2013), ERICSSON (2001 – 2002), Mobexpert si Romtelecom (2006 -2007) , Raiffeisen Bank (sponsor proiecte din 2009 – prezent ).