CONDIȚII DE ACCES ȘI REGULI DE SIGURANȚĂ PRIVIND COVID-19

– Accesul la spectacole va fi permis exclusiv persoanelor care prezintă Certificatul digital COVID, în format fizic sau electronic. Conform reglementărilor în vigoare, persoanele care refuză prezentarea Certificatului digital COVID nu au acces la eveniment.

– Purtarea măștii (medicală / nonmedicală) este obligatorie pe toată durata evenimentului, începând cu intrarea în teatru și pe toată durata spectacolului, până la părăsirea clădirii. Masca trebuie să acopere gura și nasul. Conform reglementărilor în vigoare, persoanele care refuză purtarea măștii de protecție nu pot intra la eveniment;

– Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, dacă prezentați simptome specifice infecțiilor respiratorii (tuse, strănut, rinoree, temperatură mai mare de 37,3°C) vă rugăm să rămâneți acasă sau în unități unde puteți primi îngrijiri. Teatrul își rezervă dreptul de a efectua la intrare un triaj observațional și de a nu permite accesul persoanelor care prezintă aceste simptome.

– Termoscanarea se va face de către personalul teatrului. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în teatru;

– Dezinfectarea mâinilor cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrare;

– Conform legislației în vigoare, distribuția locurilor în sală este de până la 50 % din capacitatea maximă a spațiului;

– Respectarea distanțării de minimum 1,5 m între persoane – de la intrarea în teatru, la toalete și la ieșirea din sală;

– Spectacolele se vor desfăşura fără pauze pentru a se evita aglomerarea spaţiilor din foaiere;

– Pentru evitarea formării cozilor și îndeplinirea tuturor formalităților organizatorice, accesul la spectacol se va face cu 45 de minute înainte de ora începerii spectacolului (19.30);

– Din motive legate de siguranța dumneavoastră și a echipei artistice, după ora 19.30 accesul nu mai este permis, iar biletele își pierd valabilitatea;

– Pe durata desfășurării spectacolului, nu este permis consumul de alimente și băuturi alcoolice, cu excepţia lichidelor preambalate.

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm la teatru!

24.9.2020
 

Comments are closed.