Programări
Prin accesarea opțiunii CUMPĂRĂ ONLINE veți fi redirecționați către platforma www.mystage.ro
Prețurile biletelor achiziționate online conțin taxe suplimentare de procesare și emitere.
Prezentare spectacol
Ultimul concert din anul 2019, al Stagiunii de Jazz organizate de Radio România Muzical și Orchestrele și Corurile Radio, va avea loc miercuri, 4 decembrie 2019, de la oră 19,00, la Teatrul Act din București.
Alături de trioul permanent al stagiunii, George Natsis – pian, Adrian Mircea Flautistu – contrabas și Vlad Popescu – baterie, trompestitul Sebastian Burneci va completa improvizațiile jazzy pe standarde extrase din coloanele sonore Disney.
Pentru public, indiferent de vârste, ”Walt Disney – A Musical Journey” poate fi o seară a întoarcerii la copilărie, temele din playlistul concertului trimițând gândul la amintirile frumoase petrecute în compania celebrelor personaje animate, unele de-a dreptul buclucașe, precum: ursul Baloo din ”Cartea Junglei” sau Pinocchio, din celebra carte a lui italianului Carlo Collodi. Nu vor lipsi nici extrase muzicale din filmele animate ”Aladdin” sau “The Parent trap”, din 1961, pentru a întregi imaginea generală a ”industriei Disney”, poate cea mai solidă la ora actuală în producțiile de gen.
”Walt Disney – A Musical Journey” va fi seara balansului continuu, o incursiune sonoră în fascinanta ”lume Disney”, prin improvizații nostime, chiar satirice sau acțiuni sonore consistente stilistic, jazz pur sau fusion.
Vă așteptăm!